Eseuri BAC

Romanul contemporan reunește tendințe diverse îndatorate fie tradiției literare, fie tendințelor artistice mai noi. În acest context, Moromeții   lui Marin Preda ilustrează un fenomen de continuitate cu romanul realist interbelic, în speță cu cel al lui Rebreanu, dar, dacă orizontul investigat rămâne în linii mari același (lumea satului, psihologia țăranului), metodele de abordare își schimbă parțial atributele, temele câștigă în complexitate, iar personajele păstrează în multe cazuri o adâncime sufletească insondabilă, ceea ce le face greu de redus la o schemă comportamentală sau la o anumită tipologie. Romanul Moromeții este structurat în două volume, primul apărut în 1955 și al doilea în 1967. Primul volum urmărește decăderea satului patriarhal sub legile nemiloase ale capitalismului, care așază banul mai presus de orice valoare morală, iar cel de-al doilea prezintă dispariția clasei țărănimii tradiționale, în urma unor lovituri istorice: reforma agrară din 1945 și transformare

Romanul contemporan reunește tendințe diverse îndatorate fie tradiției literare, fie tendințelor artistice mai noi. În acest context, Moromeții  lui Marin Preda ilustrează un fenomen de continuitate cu romanul realist interbelic, în speță cu cel al lui Rebreanu, dar, dacă orizontul investigat rămâne în linii mari același (lumea satului, psihologia țăranului), metodele de abordare își schimbă parțial atributele, temele câștigă în complexitate, iar personajele păstrează în multe cazuri o adâncime sufletească insondabilă, ceea ce le face greu de redus la o schemă comportamentală sau la o anumită tipologie. Romanul Moromeții este structurat în două volume, primul apărut în 1955 și al doilea în 1967. Primul volum urmărește decăderea satului patriarhal sub legile nemiloase ale capitalismului, care așază banul mai presus de orice valoare morală, iar cel de-al doilea prezintă dispariția clasei țărănimii tradiționale, în urma unor lovituri istorice: reforma agrară din 1945 și transformare

Primul beneficiar al efervescenței culturale interbelice, perioadă de maximă deschidere a culturii române către ideile și manifestările culturale occidentale, a fost romanul: în numai două decenii romanul românesc a traversat vârste și formule variate, trecând de la realismul epic, orientat exclusiv spre lumea exterioară, la realismul subiectiv, interesat de viața interioară. Odată cu romanul de analiză psihologică, romanul românesc trece într-o altă etapă, de la doricul care „aparține unei vârste biblice de la început și unui creator la fel de impasibil ca și Creatorul”, la ionicul care înseamnă „psihologism și analiză, iar reflecția începe să tragă viața de mânecă” (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe ). Personajul este o existență fictivă, integrată în sistemul de interacțiuni al structurii narative, construită după modelul realității sau plăsmuită de fantezia scriitorului, purtător al mesajului operei literare, numit de altfel „ființă de hârtie” (Rolland Barthes). În literatură, ca

Primul beneficiar al efervescenței culturale interbelice, perioadă de maximă deschidere a culturii române către ideile și manifestările culturale occidentale, a fost romanul: în numai două decenii romanul românesc a traversat vârste și formule variate, trecând de la realismul epic, orientat exclusiv spre lumea exterioară, la realismul subiectiv, interesat de viața interioară, experimentând totodată și formule inedite (jurnalul, antiromanul, reportajul, romanul mitic etc). Odată cu romanul de analiză psihologică, romanul românesc trece într-o altă etapă, de la doricul care „aparține unei vârste biblice de la început și unui creator la fel de impasibil ca și Creatorul”, la ionicul care înseamnă „psihologism și analiză, iar reflecția începe să tragă viața de mânecă” (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe ).Perspectiva narativă subiectivă, tehnica memoriei involuntare, autenticitatea, confesiunea la persoana I, necesitatea de a oferi viziuni asupra lumii și nu fotografii ale acesteia, stilul

Textele literare oferă o imagine a societății la un moment dat, iar literatura română a propus, prin diverse personaje luate din medii sociale variate, câteva arhetipuri ale personajului feminin: seducătoarea victima, mama, femeia casnică etc. Prin Enigma Otiliei , G. Călinescu propune un roman polemic la adresa metodei proustiene în vogă în perioada intreerbelică. Scris în manieră balzaciană, romanul reconstituie viața burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Roman de atmosferă, dar și bildungsroman (din perspectiva maturizării lui Felix Sima), Enigma Otiliei urmărește evoluția raporturilor dintre personae pe fondul așteptării unei moșteniri, supralicitate de unii (clanul Tulea), indiferente pentru ceilalți (Felix, Otilia, Pascalopol). Personajele din Enigma Otiliei subliniază realismul clasic balzacian, sunt purtătoare ale unei trăsături dominante de caracter, formând o tipologie realist-clasică: Costache Giurgiuveanu – avarul, Stănică Rațiu – arivistul; Aglae

George Călinescu instituie, în perioada interbelică, formula romanului realist obiectiv de factură balzaciană, prin care a dorit să dea o replică literaturii subiective și cu accente lirice. Proza sa cuprinde volumele: Cartea nunții , Enigma Otiliei , Bietul Ioanide şi Scrinul negru . Enigma Otiliei de George Călinescu, publicată în 1938, corespunde estetic unei concepții realiste a autorului, care transfigurează realitatea în artă printr-o tehnică balzaciană. Problematica romanului este dată de patru teme evidente: cea socială, particularizată în manieră balzaciană ca frescă a societății bucureștene de la începutul secolului al XX-lea; a paternității și a moștenirii, tot o temă balzaciană, cu filiații pe linia puterii nefaste a banului asupra individului și a stratificării sociale cu repercursiuni privind relațiile interumane; tema iubirii, corespunzând evoluției cuplului Felix-Otilia și tema formării, care-l vizează pe Felix, erou de bildungsroman. Titlul romanului incită la

Opera lui Liviu Rebreanu se înscrie în modelul realismului de tip obiectiv, contribuind, în perioada interbelică, la înnoirea romanului românesc, prin două direcții: observația socială ( Ion, Crăișorul, Răscoala ) și romanul psihologic ( Pădurea spânzuraților, Adam și Eva, Ciuleandra ).  Ion este un punct de referință în istoria romanului românesc, asupra căruia critica literară s-a fixat încă de la apariția lui, în 1920, Eugen Lovinescu apreciind că „ Ion e cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române și cum procesul firesc al epicii este spre obiectivitate, poate fi pus pe treapta ultimă a scării evolutive.”. Tematica generoasă (pământul, iubirea, destinul, familia, intelectualitatea românească) a impus realizarea unei construcții complexe. Romanul a apărut (din rațiuni editoriale, așa cum preciza autorul) în două volume: Glasul pământului  și Glasul iubirii , fiecare titlu denumind o dominantă sufletească în evoluția personajului principal, Ion Pop al Glanetașului. M

Opera lui Liviu Rebreanu se înscrie în modelul realismului de tip obiectiv, contribuind, în perioada interbelică, la înnoirea romanului românesc, prin două direcții: observația socială ( Ion, Crăișorul, Răscoala ) și romanul psihologic ( Pădurea spânzuraților, Adam și Eva, Ciuleandra ).   Ion este un punct de referință în istoria romanului românesc, asupra căruia critica literară s-a fixat încă de la apariția lui, în 1920, Eugen Lovinescu apreciind că „ Ion e cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române și cum procesul firesc al epicii este spre obiectivitate, poate fi pus pe treapta ultimă a scării evolutive.”. Ion este un roman realist de tip obiectiv, apariția lui marcând o schimbare de atitudine față de viața rurală, pe care o transfigurează în mod obiectiv. Rebreanu este adeptul romanului realist de tip balzacian, în care importante sunt acțiunea și personajele. În viziunea sa, literatura este „creație de oameni și de viață”, scopul ei este acela de a crea „pulsa

Romanul inte rbelic românesc urmează mai multe direcții, între care cea a realismului social și psihologic. O abordare particulară a acestei formule este reprezentată de Baltagul , apărut în 1930, după ce arta narativă sadoveniană triumfase prin volumul Hanu Ancuței , publicat în 1928. Baltagul este un roman obiectiv și tradițional, un univers închis de semnificații care propune o situație de viață verosimilă, cu eroi veridici înfățișați într-o relatare cronologică, sobră și detașată, realizată la persoana a III-a. Sadoveanu surprinde în această creație a satului moldovenesc de munte în primele decenii ale secolului al XX-lea și sunt urmărite, atât viața comunității rurale arhaice, cât și o istorie pastorală dramatică: uciderea unui cioban, din lăcomie, de către alți doi, găsirea ucigașilor și supunerea lor în fața judecății umane și divine. Această a doua direcție tematică descoperă și alte aspecte fundamentale pentru derularea epicului: dragostea, călătoria, inițierea. În operă se

Romanul inte rbelic românesc urmează mai multe direcții, între care cea a realismului social și psihologic. O abordare particulară a acestei formule este reprezentată de Baltagul , apărut în 1930, după ce arta narativă sadoveniană triumfase prin volumul Hanu Ancuței , publicat în 1928. Baltagul este un roman obiectiv și tradițional, un univers închis de semnificații care propune o situație de viață verosimilă, cu eroi veridici înfățișați într-o relatare cronologică, sobră și detașată, realizată la persoana a III-a. Sadoveanu surprinde în această creație a satului moldovenesc de munte în primele decenii ale secolului al XX-lea și sunt urmărite, atât viața comunității rurale arhaice, cât și o istorie pastorală dramatică: uciderea unui cioban, din lăcomie, de către alți doi, găsirea ucigașilor și supunerea lor în fața judecății umane și divine. Această a doua direcție tematică descoperă și alte aspecte fundamentale pentru derularea epicului: dragostea, călătoria, inițierea. În operă s