Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangă
Termenul de basm provine din slava veche și înseamnă născorcire, scorneală. Basmul desemnează o specie universală a epicii populare sau culte, de regulă în proză, care propune o lume cu totul aparte, definită de fabulos și miraculos, construită pe alte coordonate decât cele ale realității, în care forțele reprezentante ale Binelui triumfă întotdeauna asupra Răului. Spre deosebire de basmul popular, basmul cult are un autor consacrat și poartă amprenta stilului individual al scriitorului. Basmul cult românesc se dezvoltă ca specie literară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Criticul literar G. Călinescu definea basmul ca „oglindire a vieții în moduri fabuloase”. Alternarea realității se face prin interferența naturalului cu supranaturalul, prin apariția imposibilului în mecanica existenței. Astfel, basmul este la origine un mit care s-a degradat și s-a transormat permanent, contaminându-se cu elemente concrete, locale sau etnice, iar uneori păstrează în forme „degradate” remi