Eseuri BAC

Marin Sorescu aparține literaturii postbelice și se integrează generației anilor `60 . Criticul Eugen Simion îl consideră un „ironist subțire” înzestrat cu o uimitoare inveție verbală. Iona face parte din trilogia Setea muntelui de sare alături de Paracliserul și Matca . Piesa poate fi interpretată ca metaforă a singurătății, a morții și a destinului, ascunzând idei profunde și simboluri dezvoltate de singurul personaj care, prin dedublare, își pune întrebări și-și răspunde, subliniind în felul acesta sensul pe care dramaturgul însuși l-a dat – oglindirea singurătății omului în fața destinului. Tema generală este, așadar, destinul tragic al individului moder, care trăiește acut sentimentul alienării și care face eforturi disperate pentru a-și asuma propriul destin. Caracterul general al dramei este dat și de cuvintele autorului: „Iona sunt eu”. Inspirată din mitul biblic, Iona de Marin Sorescu nu prezintă însă o temă individuală, iar legăturile cu textul biblic sunt minime: dram...

Ultimul reprezentant al romantismului european a fost Mihai Eminescu. Ca scriitor, acesta s-a situat el însuși în categoria romanticilor: „Eu rămân ce-am fost: romantic” ( Eu nu cred nici în Iehova ). În ciuda acestei ferme afirmații, în creația marelui scriitor există o a doua componentă – clasică (ca rezultat al sincronizării romantismului românesc cu cel european, care a presupus coexistența a două curente diferite: clasicismul și romantismul), reliefată prin prețuirea artei antice, prin promovarea idealurilor, prin aspirația către perfecțiune și echilibru. Indiferent că se manifestă ca poet, prozator sau ca dramaturg, Eminescu se dovedește a fi romantic în conținut, liric în profunzime, filosof – ca manieră de reprezentare și clasic în formă. Toate cele cinci scrisori eminesciene sunt opere de maturitate artistică, aparținând „perioadei de scuturare a podoabelor” (Tudor Vianu), și abordează problema geniului în raport cu lumea, cu universul și mai ales cu omul comun. Modelul înd...

Fenomenul artistic cunoscut sub numele de neomodernism ilustrează un raport de necesară continuitate cu marea tradiție literară românească și cu valorile liricii moderniste.   Poezia neomodernistă însumează orientări din cele mai diferite. În perioada 1960-1970 asistăm la o regenerare a spiritului românesc, anticipată de poezia lui Nicolae Labiș. Se reafirmă esteticul ca unică valoare și măsură a artei. Criticul Eugen Simion îl consideră pe Nicolae Labiș „buzduganul unei generații”, cel care redeschide calea poeziei spre simțirea autentică și spre expresia înnoitoare. Reprezentant de seamă al generației `60 , Nichita Stănescu scrie o poezie a „necuvintelor” despre care Nicolae Manolescu spunea: „Nichita Stănescu a inventat un limbaj abstract, de semne pure, cel mai abstract din poezia noastră, în care subiectivul și obiectivul se confundă, lucrul și numele lui fac una, iar simbolul nu e mai mult decât un semn.”. concepția poetică este enunțată de Nichita Stănescu într-un eseu î...

Lirica interbelică se constituie într-o perioadă de mare diversitate în ceea ce privește temele și motivele abordate, cât și în privința limbajului și a formulelor estetice. Poezia interbelică ajunge să se sincronizeze cu marea poezie europeană , fenomen teoretizat la noi de E. Lovinescu, cel care va și introduce conceptul de modernism poetic în epocă. Un poet care se impune în această perioadă este Ion Barbu, pe numele său adevărat, Dan Barbilian, care va ilustra un gen de poezie ermetică, pură, cultivat, între alții, de francezul Stephane Mallarme, a cărui lirică se caracterizează prin violentarea sintaxei, vocabular compozit, aluzii erudite. Poetul pornește de la ideea că matematica și poezia se întâlnesc undeva în sfere înalte. Ermetismul lui Ion Barbu propune, astfel, un imaginar poetic caracterizat atât de folosirea unor simboluri încifrate, cât și de prezența unei sintaxe poetice aparte, reprezentată în special, prin exlipse și dislocări topice, dar și prin imagini intelectual...

Opera lirică blagiană își datorează semantica sistemului filosofic de gândire pe care Blaga l-a configurat ca efect al unei necesități de a înțelege raportul dintre om și divinitate. În acest sens, existența umană, în concepția lui Blaga, se înscrie „întru mister și pentru revelare”. Universul se desfășoară sub ochii individului ca o sumă de mistere pe care omul are tendința de a le cunoaște. Elementul central al sistemului său filosofic este „orizontul misterului”, formulă metaforică prin care autorul definește misterul ca fiind creator de estetic. Astfel, Lucian Blaga distinge două atitudini antitetice pe care omul le poate avea în fața misterului și care conduc către două tipuri de cunoaștere: cunoașterea paradisiacă și cunoașterea luciferică. Cunoașterea paradisiacă este una de tip logic, rațional care luminează, elucidează „misterul”, dar în felul acesta îl reduce, anulându-l. Cunoașterea luciferică, de tip poetic, intuitiv este opusă celei paradisiace. Obiectul cunoașterii luc...

Lirica românească interbelică, aflată sub teoretizările lui E. Lovinescu, preia modele estetice novatoare, inedite, impunând voci originale precum cea a lui George Bacovia, a lui Ion Barbu, Tudor Arghezi, dar și Lucian Blaga. În cazul lui Tudor Arghezi se poate vorbi despre o poezie a „dramelor metafizice” și despre o estetică a urâtului, ultima avându-și sursa în concepția baudelaireană asupra poeziei. Arghezi este primul poet din literatura română care valorifică estetica urâtului, mizând pe capacitatea limbajului poetic de a transforma orice cuvânt, „orice materie lexicală în materie poetică” (Solomon Marcus). Poet meșteșugar al cuvântului, Tudor Arghezi, este în egală măsură un inovator pe baza tradiției. Un anume segment al operei argheziene poate fi încadrat în tradiționalismul interbelic (prin surprinderea realității autohtone și prin elogiul eforturilor generațiilor trecute pe care se clădește generația modernă), dar, în expresia poetică, Arghezi rămâne însă un poet moderni...

Lirica românească interbelică, aflată sub teoretizările lui E. Lovinescu, preia modele estetice novatoare, inedite, impunând voci originale precum cea a lui George Bacovia, a lui Ion Barbu, Tudor Arghezi, dar și Lucian Blaga. În cazul lui Tudor Arghezi se poate vorbi despre o poezie a „dramelor metafizice” și despre o estetică a urâtului, ultima avându-și sursa în concepția baudelaireană asupra poeziei. Arghezi este primul poet din literatura română care valorifică estetica urâtului, mizând pe capacitatea limbajului poetic de a transforma orice cuvânt, „orice materie lexicală în materie poetică” (Solomon Marcus). Poet meșteșugar al cuvântului, Tudor Arghezi, este în egală măsură un inovator pe baza tradiției. Un anume segment al operei argheziene poate fi încadrat în tradiționalismul interbelic (prin surprinderea realității autohtone și prin elogiul eforturilor generațiilor trecute pe care se clădește generația modernă), dar, în expresia poetică, Arghezi rămâne însă un poet modernis...

Lirica interbelică se constituie într-o perioadă de mare diversitate în ceea ce privește temele și motivele abordate, cât și în privința limbajului și a formulelor estetice. Poezia interbelică ajunge să se sincronizeze cu marea poezie europeană , fenomen teoretizat la noi de E. Lovinescu. George Bacovia este asimilat perioadei interbelice și va prelungi în opera lui printr-o retorică originală trăsături ale simbolismului european, dar va aduce și elemente de poezie modernistă construind un univers poetic cu totul original, produs al unui nou tip de sensibilitate poetică. S-a spus despre Bacovia că este un simbolist de un tip aparte, nu un simbolist pur, ci unul „primitiv” (Nicolae Manolescu), în sensul renunțării la procedeele sofisticate, rafinate ale curentului simbolist și al cultivării unui limbaj mai „realist” prin care Bacovia a încercat o depoetizare a lirismului. Asimilând trăsăturile simbolismului european, George Bacovia îl depășește putând fi socotit un predecesor al mod...